Zborul de testare al Starship V3 Foto: SPACEX / UPI / Profimedia
La doar cinci zile de la zborul său de debut, megaracheta Starship V3 a companiei SpaceX a fost consemnată la sol de către Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) care a anunţat că în cadrul lansării din 22 mai s-a produs un incident şi a solicitat o investigaţie înainte ca uriaşul vehicul să poată zbura din nou, transmite joi Space.com, preluat de Agerpres.
„O revenire la zbor a vehiculului Starship-Super Heavy trebuie să aibă la bază concluziile FAA că orice sistem, proces sau procedură legată de accident nu afectează siguranţa publică”, au scris oficialii FAA într-o actualizare din 27 mai.
Starship este alcătuită din două elemente, ambele fiind proiectate să fie complet şi rapid reutilizabile – un booster numit Super Heavy (prima treaptă a ansamblului) şi o navă spaţială cunoscută sub numele de Starship, sau pe scurt Ship (a doua treaptă).
SpaceX consideră că Starship – cel mai mare şi mai puternic lansator construit vreodată – va revoluţiona zborurile spaţiale, făcând colonizarea de pe Marte şi alte realizări ambiţioase de explorare fezabile din punct de vedere economic.












