Keanu Reeves solicită clemență pentru Carl Rinsch, regizorul filmului „47 Ronin” în car a jucat. Regizorul american riscă ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de fraudarea Netflix cu 11 milioane de dolari, relatează Variety.
Într-o scrisoare adresată judecătorului de caz Jed Rakoff, Reeves l-a descris pe regizor drept un „artist excepțional” și l-a îndemnat pe magistrat să dea dovadă de „clemență și milă” la pronunțarea sentinței.
Rinsch a fost condamnat în decembrie pentru acuzații federale de fraudă electronică, spălare de bani și efectuarea unor tranzacții ilegale. Procurorii au susținut că acesta a făcut achiziții extravagante pentru a-și finanța un stil de viață de lux cu banii primiți de la Netflix pentru filma un serial S.F. numit „White Horse”.
Rinsch, în vârstă de 50 de ani, l-a regizat pe Reeves în filmul cu samurai „47 Ronin” din 2013, iar actorul acum în vârstă de 61 de ani a devenit ulterior mentor al său și un investitor timpuriu în serialul „White Horse”.
Keanu Reeves a cerut clemență pentru regizor ca un „coleg artist”










