În contextul mai larg al reglementării detaliate a pieței medicamentelor, a existat în mod constant o preocupare normativă pentru definirea și organizarea regimului juridic al unei acte categorii de produse, anume suplimentele alimentare. Chiar dacă în prezent acestea beneficiază de o reglementare specială proprie (în plan național, reglementarea acestei materii este asigurată, cu titlu de drept comun prin Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare (1), în vreme ce în plan comunitar reglementarea acestei materii este cuprinsă în Directiva 2002/46/CE (2)), există în continuare aspecte care suscită discuții referitoare la acest domeniu.
În acest cadru se înscrie și hotărârea recentă, din data de 21 mai 2026, a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pronunțată în cauza C-626/24, PRAGON s.r.o. v Státní zemědělská a potravinářská inspekce, având ca obiect o cerere de decizie preliminară privind interpretarea articolelor 34 și 36 TFUE, precum și a articolului 9 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2017/625.
Litigiul principal pe care s-a grefat sesizarea CJUE a avut ca element generator un control efectuat de Autoritatea Națională de Control Agroalimentar din Cehia, control derulat în data de 7 iunie 2021 și având ca obiect siguranța suplimentelor alimentare primite de Pragon. Acest control s-a desfășurat în conformitate cu un cadru normativ național care prevede că operatorii din sectorul alimentar sunt obligați să informeze autoritățile de control competente cu privire la sosirea, dintr-un alt stat membru al Uniunii sau dintr-o țară terță, a anumitor produse alimentare, printre care suplimentele alimentare. Pragon a contestat controlul efectuat de autoritatea națională printr-o acțiune având ca obiect obținerea unei protecții împotriva intervențiilor ilicite ale acesteia din perspectiva dreptului Uniunii, însă (în ambele cicluri procesuale parcurse de acest litigiu) prima instanță a respins această acțiune printr-o hotărâre din 6 octombrie 2022. Ulterior, Pragon a formulat recurs împotriva hotărârii primei instanțe, în fața căreia susține în esență că obligația de notificare prevăzută de reglementarea națională cehă încalcă în mod vădit libera circulație a mărfurilor, în măsura în care mărfurile nu pot fi livrate în Republica Cehă în ziua comenzii, ceea ce ar constitui o barieră netarifară interzisă de dreptul Uniunii. În plus, Pragon susține că produsele alimentare originare din teritorii situate în afara Republicii Cehe fac obiectul unui tratament discriminatoriu în raport cu cel rezervat mărfurilor care sunt originare de pe teritoriul respectivului stat membru, întrucât acestea din urmă nu sunt supuse unei obligații de notificare prealabilă și, prin urmare, pot fi comercializate imediat.
