Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția consumatorilor într-un comunicat de presă asupra importanței utilizării responsabile a suplimentelor alimentare și asupra riscurilor majore la care se expun în cazul achiziționării de produse care nu respectă normele legale în vigoare, și anunță intensificarea controalelor pe piața „tratamentelor-minune”, transmite Mediafax.

- articolul continuă mai jos -

Inspectorii precizează că suplimentele alimentare (vitamine, minerale, aminoacizi, enzime sau produse pe bază de plante și produse ale stupului) sunt surse concentrate de nutrienți ori alte substanțe cu efect nutritiv sau fiziologic. Acestea se comercializează exclusiv în formă preambalată (tablete, capsule, lichide, ceaiuri) și sub formă de doze.

De asemenea ANSVSA reamintește că suplimentele sunt încadrate în categoria produselor alimentare, intrând sub incidența legislației generale privind siguranța alimentelor.

Potrivit reprezentanților ANSVSA, importanța acestor controale este evidențiată de acțiunile recente din teren. În comunicate se amintește că în luna mai 2026, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), printr-o acțiune comună la care a participat și ANSVSA pentru verificarea siguranței alimentare, a destructurat o amplă rețea internațională de criminalitate organizată. Aceasta era specializată în producția, promovarea și vânzarea online a peste 400 de tipuri de suplimente alimentare contrafăcute, promovate în mod înșelător ca „tratamente-minune” pentru boli grave.