Autoritățile din regiunea Leningrad a Rusiei îl caută pe strangulatorul Andrei Kiyko, un criminal în serie cunoscut drept „maniacul din Sosnovka”, care a evadat de sub pază după ce a fost rănit în războiul din Ucraina, scriu Fontanka și The Moscow Times.
Kiyko fusese condamnat la 25 de ani de detenție într-o colonie cu regim sever pentru crime, violuri și tâlhării comise asupra unor femei în Parcul Sosnovka din Sankt Petersburg. Parcul forestier din nordul orașului este un loc popular pentru plimbări, jogging și alte activități în aer liber, având o suprafață totală de 302 hectare.
Kiyko a atacat între 2004 și 2007 cel puțin 15 femei în parc, dintre care 3 și-au pierdut viața în urma agresiunilor. În 2005, Kiyko a fost declarat inapt pentru stagiul militar obligatoriu din motive de sănătate psihică. El avea în jur de 20 de ani la momentul respectiv.
Anchetatorii l-au identificat în 2008 ca fiind autorul atacurilor din Parcul Sosnovka, dar Kiyko a scăpat inițial de proces deoarece ce o evaluare psihiatrică efectuată la Sank Petersburg a concluzionat că nu este în deplinătatea facultăților mintale.
Criminalul în serie a primit 25 de ani de detenție chiar în anul în care Rusia a început războiul












