Un fost militar ucrainean, de 38 de ani, a fost reţinut pentru complotare cu Rusia în vederea asasinării, contra unei sume de bani, a unuia dintre înalţii responsabili ai Direcţiei principale de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR), a informat luni parchetul ucrainean, citat de agenția de știri EFE, informație preluată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Acest presupus plan îl viza pe unul dintre responsabilii GUR şi totodată şef-adjunct al Centrului de coordonare a problemelor legate de prizonierii de război, atât ucraineni, cât şi ruşi.

Înaltul funcţionar al GUR care ocupă această poziţie în organismul privind prizonierii de război este purtătorul de cuvânt al serviciului de informaţii militare ucrainene Andrii Iusov, una dintre figurile cu cea mai mare expunere publică în structura de spionaj a Ministerului Apărării din Ucraina.

Conform parchetului, persoana reţinută – cu experienţă de luptă şi competenţe în sarcini de spionaj – ar fi convenit cu agenţi ruşi să primească 100.000 de dolari (din partea Moscovei) dacă ar reuşi să organizeze un atentat împotriva lui Iusov.