Letonia îşi consolidează apărarea anti-drone la graniţele sale cu Rusia şi Belarus, ca răspuns la dronele care pătrund în spaţiul aerian al ţării membre NATO, a declarat miercuri un oficial al armatei letone pentru agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Drone ucrainene au pătruns în spaţiul aerian al ţărilor baltice în ultimele săptămâni, provocând confuzie şi amplificând tensiunile cu Rusia într-un moment în care angajamentul SUA faţă de securitatea colectivă a NATO este pus sub semnul întrebării.
- articolul continuă mai jos -
Ucraina, care a vizat porturile ruseşti de la Marea Baltică, a declarat că bruiajul semnalelor dronelor sale de către Rusia le-a făcut să devieze de la traiectoria lor de zbor.
Astfel de dispozitive sunt utilizate pe scară largă deopotrivă de Rusia şi Ucraina pentru a perturba traiectoria dronelor şi a rachetelor adversarului.









