Forțele armate letone au anunțat că o dronă care a pătruns în spațiul aerian al țării a fost doborâtă de avioane de luptă, după ce populația din apropierea frontierei cu Rusia fusese avertizată asupra unui posibil pericol, transmite Mediafax.

Aproape simultan, Finlanda a impus temporar restricții asupra traficului aerian și maritim pentru a permite autorităților să reacționeze la eventuale amenințări cu drone.

- articolul continuă mai jos -

Un incident cu o dronă a declanșat o alertă în Letonia în cursul nopții de joi spre vineri, autoritățile militare cerând locuitorilor din apropierea frontierei cu Rusia să manifeste prudență. „Există o amenințare în spațiul aerian leton”, au transmis inițial forțele armate ale țării, prin intermediul platformei X.

Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, armata a anunțat că pericolul a fost înlăturat. Potrivit informațiilor comunicate oficial, avioanele de luptă au reușit să doboare drona care pătrunsese în spațiul aerian al Letoniei. Din informațiile furnizate de autoritățile letone nu rezultă deocamdată tipul dronei, locul exact în care aceasta a fost interceptată sau de unde provenea aparatul.