Orădenii sunt invitați să devină, pentru o oră, cercetători de biodiversitate, relatează ebihoreanul.ro. Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Consiliul Județean Bihor și Asociația Kyvos organizează, în zilele de 27 și 29 mai, proiectul eDNA BIOBLITZ, o serie de activități educaționale și practice prin care participanții vor învăța cum poate fi descoperită viața din râuri cu ajutorul ADN-ului de mediu (eDNA).
- articolul continuă mai jos -
Proiectul, finanțat de National Geographic Society, se desfășoară simultan în mai multe țări – Croația, Spania, Finlanda, Egipt, Oman, Portugalia, Elveția, Marea Britanie și România – iar în țara noastră este coordonat de Bogdan Anagnastopol, National Geographic Explorer și președinte al Asociației Kyvos.
Activitățile vor avea loc miercuri, 27 mai, în Oradea, pe malul drept al Crișului Repede, în zona Podului Intelectualilor, și vineri, 29 mai, în Băile 1 Mai. În ambele zile, sesiunile se vor desfășura între orele 10 și 14, iar participarea este gratuită, pe bază de înscriere.
Participanții vor putea preleva probe de apă, vor folosi filtre speciale pentru colectarea ADN-ului de mediu și vor afla cum pot fi identificate, prin metode moderne, speciile care trăiesc în ecosistemele acvatice.







