Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” oferă publicului, sâmbătă, între orele 19:00 şi 00:00, de Noaptea Muzeelor, tururi ghidate în limbile română şi engleză şi o incursiune în marile familii boiereşti ale României, transmite Agerpres.

”Într-o singură seară, publicul va avea ocazia să traverseze secole întregi de istorie, să păşească în spaţii încărcate de memorie culturală şi să descopere poveşti despre regalitate, biblioteci salvate din ruină, manuscrise rare şi marile familii boiereşti care au influenţat destinul poporului român. Fondată la iniţiativa Regelui Carol I, Biblioteca Centrală Universitară a fost gândită încă din 1891 ca ‘un aşezământ spre binele tinerimii universitare’, un loc dedicat studiului şi formării intelectuale. Astăzi, instituţia reuneşte peste 2.400.000 de volume şi continuă să fie una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

- articolul continuă mai jos -

Vizitatorii vor putea explora una dintre cele mai frumoase biblioteci universitare din Europa, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau – autorul unor clădiri simbol ale Bucureştiului, precum Palatul Regal şi Palatul CEC.