Rusia poate perturba sau bruia sistemele GPS până la 450 de kilometri de Kaliningrad, ca urmare a extinderii semnificative a capacităților sale în acest domeniu, a declarat marți un oficial lituanian, potrivit Reuters.
De la invazia Ucrainei din 2022, statele europene au acuzat în repetate rânduri Rusia de interferențe electronice. Guvernul președintelui Vladimir Putin respinge însă aceste acuzații și susține că ele fac parte dintr-o campanie de discreditare desfășurată de Occident.
Darius Kuliešius, adjunctul șefului autorității de reglementare a comunicațiilor din Lituania, a declarat pentru Reuters că Rusia și-a mărit numărul antenelor folosite pentru „spoofing” GPS, adică tehnica prin care sunt transmise semnale false pentru a induce în eroare sistemele de localizare, de la trei la începutul anului 2025 la 36 în prezent.
Antenele sunt amplasate, potrivit acestuia, în Kaliningrad, teritoriul puternic militarizat al Rusiei situat între două state membre NATO, Lituania și Polonia, la Marea Baltică.
„Interferențele ocazionale au început odată cu summitul NATO de la Vilnius din 2023. Acum și-au dezvoltat infrastructura, iar interferențele au devenit sistemice, permanente, o provocare neîntreruptă a Rusiei la adresa securității europene”, a declarat Kuliešius.












