Anul trecut, România s-a aflat în centrul atenției analiștilor politici, din cauza alegerilor prezidențiale. Curtea Constituțională a țării a anulat rezultatele scrutinului, după ce candidatul pro-rus Călin Georgescu a câștigat primul tur. Serviciile secrete române au suspectat Rusia de ingerință în alegeri, iar lui Georgescu i s-a interzis să candideze. În cele din urmă, în mai 2025, românii l-au ales președinte pe pro-europeanul și pro-ucraineanul Nicușor Dan. După aceea, însă, drama politică s-a mutat în jurul Parlamentului României, relatează Suspilne Movlennia – Compania Națională de Radiodifuziune Publică a Ucrainei, citată de Rador Radio România.
- articolul continuă mai jos -
Pe 5 mai 2026, legislativul a susținut moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Pentru prima dată, social-democrații și-au unit forțele cu partidul ultranaționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Postul public ucrainean Suspilne explică unde poate duce această criză, de ce sprijinul pentru AUR crește pe fondul acestor evenimente și dacă poate fi pus deja sub semnul întrebării sprijinul autorităților române pentru Ucraina, potrivit Rador Radio România.
Reformele care au jucat împotriva guvernului














