Sorana Cîrstea și-a respectat statutul de favorită și a câștigat meciul cu Ksenia Efremova, scor 6-3, 6-1. Cap de serie 18 la Roland Garros, Sorana a bifat calificarea în turul al doilea după un meci care a durat o oră și 12 minute.
Partida de pe arena „Suzanne Lenglen” a fost la discreția sportivei noastre în vârstă de 36 de ani.
Cîrstea a dictat ritmul, a avut calmul necesar pentru a pune în practică partitura tactică și a închis meciul după ce a cedat doar patru game-uri.
- articolul continuă mai jos -
Beneficiară a unui wild card, Ksenia Efremova (locul 623 WTA) nu a avut prea multe de făcut, diferența fiind una evidentă în favoarea Soranei.













