Sorana Cîrstea după ce a învins-o pe Xiyu Wang, duminică, 31 mai 2026, în optimile Roland Garros. Credit: Wu Huiwo / Xinhua News / Profimedia

Sorana Cîrstea o va înfrunta în sferturile Openului Francez pe Mirra Andreeva, marți, la o oră ce încă nu a fost anunțată de organizatori. Pentru rusoaică, este al treilea an la rând în care se califică în această fază a turneului.

Cîrstea (18 WTA, 36 de ani) a mai întâlnit-o o singură dată pe Andreeva (8 WTA, 19 ani), chiar pe zgură, în aprilie, la Linz, unde rusoaica se impunea în decisiv, scor 7-6 / 4-6 / 6-2. Tot ea avea să câștige în cele din urmă și turneul.

La doar 19 ani, Mirra Andreeva este una dintre cele mai promițătoare jucătoare din noul val și are deja în palmares titluri de nivel WTA 1000, cucerite în 2025 la Indian Wells și Dubai.

La Paris, cea mai importantă performanță a ei de până acum este accederea în semifinale, faza în care se oprea la ediția din 2024, învinsă de Jasmine Paolini. În 2025 a fost eliminată în sferturi, după un eșec cu Lois Boisson.