Pentru experta franceză în parfumuri Clémence Pelle, parfumul nu este doar o profesie, ci o parte esențială din identitatea sa. Născută la Paris, aceasta spune că parfumul „face parte din ADN-ul” ei și explică faptul că relația dintre francezi și parfum este profund legată de cultura și istoria orașului, scrie BBC.
Parisul și-a construit reputația de capitală mondială a parfumului încă din perioada curții regelui Ludovic al XIV-lea, cunoscută drept „curtea parfumată”. În secolele XVIII și XIX, parfumeriile au început să apară în tot orașul, consolidând legătura dintre haute couture și parfumuri, odată cu ascensiunea caselor de modă franceze.
- articolul continuă mai jos -
Clémence Pelle spune că această conexiune dintre modă și parfum a fost definită foarte devreme de Coco Chanel, care a lansat în 1921 celebrul parfum Chanel No. 5 pentru a reflecta propria viziune asupra feminității moderne.
Potrivit expertei, stilul francez contemporan este construit în jurul ideii de naturalețe și simplitate, iar acest lucru se reflectă și în modul în care francezii folosesc parfumurile. În general, aceștia preferă esențe ușoare, discrete și effortless, aplicate în cantități mici pe punctele de puls, precum gâtul sau zona din spatele urechilor.













