Un astronaut chinez va petrece un an pe stația spațială a Chinei, o perioadă record pentru țară și un pas crucial în ambiţia sa de a trimite oameni pe Lună până în 2030, relatează Reuters.
Misiunea Shenzhou-23 este programată să fie lansată astăzi, la ora 23:08 (18:08 ora României) folosind racheta Long March-2F Y23, de la Centrul de Lansare Jiuquan din nord-vestul Chinei, cu trei astronauți chinezi la bord.
Misiunea va marca, de asemenea, primul zbor spaţial făcut de un astronaut din Hong Kong, un teritoriu chinez semi-autonom: Li Jiaying, specialistă în încărcătură utilă și fost inspector de poliție din Hong Kong.
Ceilalți membri ai echipajului sunt comandantul Zhu Yangzhu și pilotul Zhang Yuanzhi, ambii aparținând diviziei de astronauți a Armatei Populare de Eliberare.
Unul dintre ei va rămâne pe stația spațială Tiangong timp de un an, una dintre cele mai lungi misiuni spațiale din istorie, dar sub recordul de 14 luni și jumătate stabilit de un cosmonaut rus în 1995.










