Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un anunţ este posibil mai târziu duminică cu privire la un acord cu Iranul care ar putea pune capăt oficial războiului din Orientul Mijlociu, transmite Agerpres. „Cred că este posibil ca, în următoarele ore, lumea să primească veşti bune”, le-a declarat Rubio reporterilor la New Delhi.

- articolul continuă mai jos -

Rubio, aflat la prima sa vizită în India, a indicat că acordul în curs de elaborare va răspunde preocupărilor SUA cu privire la Strâmtoarea Ormuz, care a fost efectiv blocată de Iran de la începutul războiului lansat de Statele Unite şi Israel pe 28 februarie.

Acordul ar lansa, de asemenea, un „proces care ne poate duce în sfârşit acolo unde preşedintele îşi doreşte să fim – o lume care nu mai trebuie să se teamă sau să se îngrijoreze de o armă nucleară iraniană”, a adăugat el.

Remarcile sale au venit după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că o propunere care include deschiderea Strâmtorii Ormuz a fost „negociată pe scară largă”.