Ministrul israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir. Foto: ABIR SULTAN / AFP / Profimedia
Franţa i-a interzis accesul pe teritoriul său ministrului israelian al securităţii naţionale, Itamar Ben Gvir, după difuzarea unui videoclip în care militanţii Flotilei pentru Gaza apăreau îngenuncheaţi şi cu mâinile legate, ceea ce a provocat un val de indignare la nivel internaţional, a anunţat sâmbătă şeful diplomaţiei franceze, relatează AFP, conform News.ro.
„Începând de astăzi, lui Itamar Ben Gvir i se interzice accesul pe teritoriul francez”, a anunţat pe X Jean-Noël Barrot, denunţând „fapte de neimaginat la adresa cetăţenilor francezi şi europeni, pasageri ai flotei Global Sumud”.
Mai mulţi dintre membrii flotilei au denunţat violenţe, atingeri de natură sexuală şi umilinţe la care au fost supuşi din partea forţelor israeliene în timpul detenţiei lor.
„Deplângem demersul acestei flote, care nu produce niciun efect util şi suprasolicită serviciile diplomatice şi consulare”, a adăugat ministrul francez. „Dar nu putem tolera ca cetăţeni francezi să fie astfel ameninţaţi, intimidaţi sau maltrataţi, cu atât mai mult de către un responsabil public”, subliniază şeful diplomaţiei franceze.










