O echipă de negociatori din Qatar a sosit vineri la Teheran, în coordonare cu SUA, pentru a încerca să contribuie la obţinerea unui acord care să pună capăt conflictului cu Iranul şi să rezolve problemele rămase în suspensie, a declarat vineri pentru agenția de știri Reuters o sursă apropiată dosarului, transmite Agerpres.

Doha, care a acţionat ca mediator în războiul din Gaza şi în alte zone de tensiune pe plan internaţional, se abţinuse până acum de la rolul de mediator în războiul din Iran, după ce a fost ţinta unor atacuri cu rachete şi drone iraniene în cursul acestui ultim conflict.

- articolul continuă mai jos -

„O echipă de negociatori din Qatar se află vineri la Teheran”, a declarat sursa, adăugând că echipa a plecat în coordonare cu SUA şi se află acolo pentru a contribui la „încheierea unui acord final care să pună capăt războiului şi să rezolve problemele aflate în suspensie cu Iranul”.

Ministerul de Externe qatarez nu a răspuns deocamdată la o solicitare de comentarii din partea Reuters.