Actorul american Kevin Spacey, intrat într-un con de umbră în urma unor acuzaţii de agresiuni sexuale formulate de mai mulţi bărbaţi, a fost prezent miercuri pe covorul roşu al Festivalului de la Cannes, informează AFP.
Starul american s-a aflat pe covorul roşu cu ocazia premierei filmului ”La Bataille de Gaulle”, o superproducţie franceză în regia lui Antonin Baudry.
- articolul continuă mai jos -
Spacey, în vârstă de 66 de ani, a stat departe de lumina reflectoarelor după ce un actor l-a acuzat în 2017 că i-a făcut avansuri sexuale nepotrivite pe când avea doar 14 ani.
Mai mulţi bărbaţi l-au acuzat ulterior de agresiuni sexuale, iar patru dintre ei l-au dat în judecată. Kevin Spacey a fost achitat în 2023 de un tribunal din Londra.






