Românul Cristian Mungiu este la Festivalul de Film de la Cannes ca la el acasă. Spre deosebire de alții – rămânem discreți, să nu supărăm pe nimeni, el are toate motivele pentru asta. Figură emblematică a noului cinema românesc, care continuă să încânte prin diversitatea și creativitatea sa, Mungiu a prezintat aici, în 2007, al doilea lungmetraj al său – 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, care a câștigat imediat Palme d’Or. Au urmat „După dealuri” în 2012, „Bacalaureat” în 2016, RMN în 2022. Este mai împodobit cu premii decât un general sovietic cu pieptul plin de medalii. Și pe bună dreptate: cinemaul său, adesea inspirat din fapte diverse mai mult sau mai puțin tragice, pasionat de problemele sociale, este puternic, intens, subtil, bine documentat, fără a uita niciodată să facă loc ficțiunii. De factură relativ clasică și profund umanistă, această artă apreciată de public amintește de școala „neliniștii morale”, întruchipată în anii 1970 de cinema-ul polonez, în frunte cu Krzysztof Kieślowski, potrivit Rador Radio România.
- articolul continuă mai jos -
Comparația nu este întâmplătoare. Mulți cineaști din fostul bloc sovietic au ieșit din acel interminabil infern carceral cu o hipersensibilitate față de chestiunile legate de justiție și libertatea de gândire. Fjord, noul film al lui Mungiu, o demonstrează din nou și în mod strălucit. Inspirat din mai multe cazuri recente, filmul se dorește un studiu de caz despre polarizarea tot mai accentuată a societăților noastre între progresism și tradiționalism. Povestea urmărește o familie evanghelică românească, familia Gheorghiu, foarte religioasă, care se stabilește într-un mic oraș norvegian, lângă un fiord.
