Greva planificată să înceapă joi la Samsung Electronics a fost suspendată în ultimul moment, a anunţat miercuri principalul sindicat de la gigantul sud-coreean al cipurilor de memorie, graţie unei runde finale de discuţii cu conducerea, care a generat un acord salarial pentru o mai bună împărţire a profiturilor legate de explozia inteligenţei artificiale, transmite Agerpres citând AFP.
- articolul continuă mai jos -
Iniţial, în cursul dimineţii, sindicatele confirmaseră că greva planificată pentru 21 mai – 7 iunie, şi care ar fi putut implica 50.500 dintre membrii lor (din aproximativ 125.000 de angajaţi), va avea într-adevăr loc joi, după eşecul discuţiilor anterioare.
Însă, o nouă rundă de negocieri a fost organizată spre sfârşitul după-amiezii, cu medierea ministrului Muncii, până când s-a ajuns la un acord de principiu. Ministrul a salutat faptul că ambele părţi au „menţinut dialogul până în ultimul moment”.
În aceste condiţii, Samsung Electronics Labor Union (SELU), principalul sindicat al grupului, a anunţat în cursul serii că amână greva „până la noi ordine”, adăugând că va supune acest vag „acord salarial provizoriu” votului membrilor săi, în perioada 23-28 mai.













