Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat, marți, finalizarea tuturor procedurilor necesare în colaborare cu Departamentul de stat al SUA pentru intrarea în vigoare a Acordului și a Aranjamentului Administrativ privind securitatea socială dintre România și Statele Unite ale Americii.
În perioada 2025–2026, Ministerul Afacerilor Externe a susținut constant acest subiect în dialogul cu partenerii americani. Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a subliniat în repetate rânduri importanța finalizării procedurilor necesare, inclusiv în cadrul vizitelor de lucru la Washington și cu ocazia celor mai recente discuții cu oficiali ai Departamentului de Stat al SUA. După trei ani de la acord și șase luni de colaborare îndeaproape cu Departamentul de Stat, au reușit astăzi deblocarea punerii lui în aplicare, se arată într-un comunicat al USR.
- articolul continuă mai jos -
„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite se bazează atât pe relațiile politice, cât și pe legăturile dintre oameni, experiențele comune și dinamica mediului de afaceri. Intrarea în vigoare a acestui acord permite persoanelor care au lucrat atât în România, cât și în SUA să își cumuleze perioadele de muncă pentru stabilirea drepturilor la pensie. În același timp, oferă companiilor și antreprenorilor mai multă flexibilitate în gestionarea resurselor umane și contribuie la creșterea atractivității investițiilor. Schimburile comerciale în domeniul serviciilor de exemplu au depășit 2,5 miliarde de dolari anul trecut, iar domeniul digital, cu potențial ridicat de creștere, se bazează și pe mobilitatea resursei umane și lucrători independenți, acoperiți de acest acord”, a declarat ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu.












