Biroul Național Anticorupție și Parchetul Specializat Anticorupție fac astăzi percheziții într-un dosar de corupție Curtea Supremă de Justiție din Kiev. Perchezițiile se desfășoară la domiciliile, locurile de muncă și chiar și la autoturismele mai multor judecători actuali și foști ai Curții Supreme.
Printre aceștia se numără și fostul președinte al Curții Supreme, al cărui caz este audiat de Înalta Curte Anticorupție, transmite MEDIAFAX.
- articolul continuă mai jos -
NABU și SAP au extins cercetarea asupra persoanelor suspectate de corupție la scară largă, care implică fostul președinte al Curții Supreme. Este vorba despre trei judecători actuali ai Curții Supreme de Justiție din Kiev, precum și un judecător pensionat al Curții Supreme, care, conform anchetei, în perioada în care erau judecători la Marea Cameră a Curții Supreme, au primit beneficii necuvenite pentru adoptarea unei decizii în favoarea proprietarului grupului „Finanțe și Credit”, anunță procurorii anticorupție ucraineni.
Îndatoririle judecătorilor Marii Camere a Curții Supreme includ soluționarea celor mai complexe și excepționale litigii juridice.






