Tribunal în Ucraina Foto: Sergei Babenko / Alamy / Profimedia

Opt mari instituţii media din Ucraina au publicat vineri o anchetă privind presupuse fapte de corupţie legate de achiziţia unor proprietăţi de către fratele unui înalt oficial ucrainean, publicarea anchetei fiind un gest de solidaritate jurnalistică în faţa unui judecător care a interzis presei să dezvăluie informaţii din acel dosar, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Respectivul judecător din Kiev le-a interzis pe 6 iulie publicaţiilor de investigaţii jurnalistice Slidstvo.info şi Centrul de acţiune anticorupţie (AntAC) să publice „sub orice formă” informaţii din ancheta privind achiziţionarea a 143 de apartamente de către fratele lui Oleksii Suhacev, actualul director al Biroului de Stat pentru Investigaţii, un important organism judiciar ucrainean.

Conform ordinului publicat de AntAC, judecătorul a susţinut că publicarea acestor informaţii ar putea cauza prejudicii ireparabile cumpărătorului, Oleksandr Suhacev, şi companiei care a vândut proprietăţile, aceasta din urmă fiind cea care a cerut deschiderea anchetei judiciare.

Într-un gest de solidaritate, opt mari instituţii media din Ucraina au publicat simultan această anchetă vineri. „Întrucât o astfel de interdicţie este comparabilă unei manifestări flagrante de cenzură, noi estimăm, împreună cu ceilalţi participanţi la iniţiativă, că este necesar să publicăm ancheta”, menţionează fiecare dintre aceste mass-media în textul introductiv al materialului publicat.