Parlamentul European acordă astăzi, pentru prima dată, Ordinul European de Merit unor personalități care au contribuit la promovarea valorilor UE. Printre laureați se numără Angela Merkel, Volodimir Zelenski, Maia Sandu și Lech Wałęsa, transmite MEDIAFAX.

Parlamentul European acordă marți, pentru prima dată, Ordinul European de Merit, o distincție creată pentru a recompensa persoanele care au avut cele mai importante contribuții la integrarea europeană, democrație și promovarea valorilor europene.

- articolul continuă mai jos -

Laureații vor primi, în cadrul decernării, o insignă, o panglică și un certificat semnat de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, care a anunțat oficial numele câștigătorilor pe 10 martie, în plenul instituției de la Strasbourg.

Dintre primii 20 de laureați, 13 sunt așteptați să participe la ceremonia organizată astăzi la Strasbourg. Printre cei distinși se află fostul cancelar german Angela Merkel și fostul președinte polonez Lech Wałęsa, ambii desemnați membri distinși ai Ordinului.