Tribunalul Galaţi a aprobat planul modificat de valorificare a activelor Liberty Galaţi, deschizând astfel calea pentru reluarea licitaţiei pentru unul dintre cele mai importante active industriale din România, a anunţat luni consorţiul de practicieni Euro Insol – CITR.
Licitaţia va avea loc pe data de 19 iunie 2026 şi vizează atât combinatul siderurgic ce aparţine Liberty Galaţi, cât şi fabrica de ţevi ce aparţine Liberty Tubular Products Galaţi. Preţul de pornire este de 444 milioane euro (pentru Liberty Galaţi) şi 18,986 milioane euro (pentru Liberty Tubular Products Galaţi).
- articolul continuă mai jos -
Noua etapă a procedurii vine după actualizarea tehnică a valorii de piaţă şi redefinirea perimetrului activelor incluse în procesul de valorificare, transmite Agerpres.
„Pentru un activ industrial de asemenea dimensiune, prima licitaţie reprezintă adesea un test de piaţă. Interesul a existat şi s-a concretizat prin achiziţionarea caietelor de sarcini, vizite în cadrul combinatului şi semnarea unor acorduri de confidenţialitate. Astfel de tranzacţii necesită însă analize complexe şi timp pentru structurarea unei decizii investiţionale”, a declarat Remus Borza, preşedinte Euro Insol, citat în comunicat.












