Decretul președintelui rus Vladimir Putin care simplifică procesul de cetățenie pentru rezidenții regiunii transnistrene din R. Moldova ar putea servi drept modalitate de a recruta mai multe persoane pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu, pe 16 mai, potrivit Kyiv Independent, preluată Rador Radio România.

- articolul continuă mai jos -

„În ceea ce privește decretul emis de Putin… probabil că au nevoie de mai mulți oameni pentru a-i trimite în războiul din Ucraina”, a spus Maia Sandu în timpul Conferinței Lennart Meri de la Tallinn, a relatat jurnalistul prezent de la Kyiv Independent.

În conformitate cu decretul, semnat de Putin pe 15 mai, solicitanții eligibili pot ocoli cerințele de rezidență rusă, examenele de istorie și civic și dovada competenței lingvistice în limba rusă.

„De la începutul războiului din Ucraina, majoritatea oamenilor din regiune și-au obținut cetățenia moldovenească pentru că se simțeau mai în siguranță să aibă cetățenia R. Moldova și nu cetățenia Rusiei”, a adăugat Sandu.