Metrorex răspunde că nu a primit nicio solicitare oficială pentru prelungirea programului de circulație a metroului în noaptea concertului Metallica din 13 mai 2026, desfășurat pe Arena Națională în fața a peste 60.000 de spectatori. Precizarea apare într-un răspuns transmis G4Media, după întrebările adresate, legate de aglomerația creată la plecarea publicului și lipsa unui program special de transport subteran.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Metrorex, compania a colaborat „permanent, la nivel interinstituțional” cu Jandarmeria și Poliția Română pentru gestionarea fluxurilor mari de călători și a mobilizat echipe suplimentare în stațiile aglomerate. De asemenea, au fost introduse trenuri suplimentare „până la închiderea programului de circulație”.

Compania precizează însă că programul metroului s-a desfășurat conform Contractului de Servicii Publice de Transport cu Metroul pentru perioada 2025–2029, iar orice prelungire poate fi făcută doar în baza unei solicitări scrise și cu plata serviciilor aferente.

Metrorex arată că, potrivit tarifelor aflate în vigoare din februarie 2026, o oră suplimentară de funcționare costă 189.419 lei fără TVA.