Modificarea genetică a celulelor imunitare ale unui pacient cu HIV pentru a identifica şi distruge acest virus a reuşit să ţină sub control infecţia în cadrul unui studiu preliminar restrâns, realizat în premieră pe subiecţi umani, însă cercetătorii au afirmat că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se confirma aceste rezultate şi a se stabili care pacienţi au cele mai mari şanse de a beneficia de acest tratament, transmite marţi agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Studiul de fază 1 a vizat CAR-T, o terapie administrată o singură dată, în cadrul căreia celulele T ale pacientului sunt extrase, modificate şi multiplicate într-un laborator şi apoi reintroduse în organismul acestuia. În acest caz, CAR-T a vizat zonele de legare CD4 şi CCR5 ale virusului HIV.

În cazul în care nu este tratat, virusul se multiplică şi distruge celulele care luptă cu infecţiilor, evoluând în cele din urmă spre sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA).

La nivel mondial, aproximativ 41 de milioane de persoane trăiesc cu HIV şi, cu toate că progresele în terapia antiretrovirală au transformat această infecţie într-o afecţiune gestionabilă, tratamentul trebuie continuat pe tot parcursul vieţii.