Un act rău-intenționat ar putea fi cauza deraierii, vineri seara, a unui tren TER francez în apropiere de Rouen, accident care a provocat 44 de răniți, printre care o tânără evacuată „în urgență maximă”, potrivit Francez

Ipoteza sabotajului este considerată cea mai plauzibilă după descoperirea unei bucăți de șină pe linia ferată unde a avut loc accidentul, a declarat sâmbătă dimineață pentru AFP o sursă din cadrul poliției.

Deraierea a avut loc între stațiile Tourville și Elbeuf-Saint-Aubin, în localitatea Cléon (Seine-Maritime), situată la sud de Rouen, vineri în jurul orei 19:45. Garnitura formata din două vagoane transporta 186 de persoane.

O rănită a fost evauată „în regim de urgență absolută”

Au fost mobilizate resurse importante de intervenție, cu 130 de pompieri, cinci echipe medicale și 80 de vehicule. Accidentul a avut loc în imediata apropiere a uzinei Renault din Cléon.