Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Adrian Agachi, a reacționat joi la inițiativa AUR privind Ziua Drapelului Național, care a stârnit controverse în spațiul public. „În mod regretabil, proiectul de lege referitor la Ziua Drapelului Național a fost realizat fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română”, a afirmat Agachi, transmite MEDIAFAX.

- articolul continuă mai jos -

Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat, joi, la inițiativa AUR privind Ziua Drapelului Național, care a fost adoptat tacit de Senat și a intrat, în această săptămână, în dezbaterea Camerei Deputaților.

Patriarhia Română susține că proiectul de lege referitor la Ziua Drapelului Național a fost elaborat fără o consultare prealabilă cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, deși documentul include prevederi referitoare la acte de cult.

„În mod regretabil, proiectul de lege referitor la Ziua Drapelului Național a fost realizat fără o consultare prealabilă cu Patriarhia Română. Dacă această consultare, incontestabil necesară, ar fi fost realizată, atunci proiectul actual nu ar fi conținut un text de rugăciune de binecuvântare a drapelului creat fără a se ține cont de recomandările și formele deja uzitate liturgic de Biserica Ortodoxă Română și, de asemenea, nu ar fi inclus propunerea total neîntemeiată ca această rugăciune și actul de binecuvântare a drapelului să poată fi împlinite (în eventuala absență a preotului!) și de profesorul de religie sau alt laic aflat la fața locului”, a scris Agachi în mesajul publicat pe Facebook.