Compania turcă MAPA Insaat, care execută lucrările pentru secțiunea 2 (Boița-Cornetu) a autostrăzii Sibiu-Pitești, a fost sancționată cu 40.000 de lei de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Olt, anunță Turnul Sfatului.

Amenda a fost dată după ce un control a confirmat că râul Olt a fost poluat cu ape uzate provenite de la organizarea de șantier din zona Câineni, județul Vâlcea.

- articolul continuă mai jos -

Verificările au fost realizate la începutul lunii septembrie, în urma unei sesizări, și au vizat amplasamentul din extravilanul localității Greblești, unde funcționează birouri, grupuri sanitare și o stație de betoane.

Printre principalele nereguli constatate de inspectorii Apelor Române se numără filtrarea ineficientă a apei.