Eliminată în optimile de la US Open 2026, Sorana Cîrstea va avea parte de o veste bună: începând de săptămâna viitoare va urca pe locul 15 în ierarhia WTA. Este cel mai bun loc ocupat vreodată în carieră, iar performanța vine la vârsta de 36 de ani.

Așa cum legendarul John McEnroe spunea într-un interviu pentru G4Media, Sorana Cîrstea joacă tenisul carierei la vârsta de 36 de ani.

- articolul continuă mai jos -

A fost învinsă de Jessica Pegula (a treia favorită de la Flushing Meadows) în optimi la New York, dar performanța o va ajuta ca de săptămâna viitoare să urce pe locul 15 mondial.

Cu 2464 de puncte acumulate, Sorana va urca două locuri de săptămâna viitoare, aceasta fiind cea mai bună performanță a carierei.