Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, un denunț la DNA privind presupuse fapte de corupție legate de raporturile dintre judecătorul CCR Cristian Deliorga, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și președintele acesteia, Mihai Daraban.

În denunț, Ungureanu amintește că, în martie 2021, Curtea Constituțională a respins obiecția de neconstituționalitate formulată cu privire la legea care prevedea transmiterea cu titlu gratuit către Camera de Comerț și Industrie a României a unor terenuri proprietate privată a statului, inclusiv aproximativ 46 de hectare aferente Complexului Romexpo. Potrivit motivării deciziei, Cristian Deliorga s-a numărat între judecătorii care au susținut soluția favorabilă constituționalității legii. Proiectul legislativ nu a intrat ulterior în vigoare, fiind trimis la reexaminare de Președintele României.

- articolul continuă mai jos -

Mihai Daraban, președintele CCIR, a declarat public în septembrie 2026 că îl leagă de Cristian Deliorga o prietenie de aproximativ 30 de ani și că acesta a participat la evenimentele sale de familie.

„La 3 iulie 2026, Cristian Deliorga și Mihai Daraban au călătorit împreună cu un avion privat operat de Toyo Aviation către Nisa. Relatările de presă indică prezența unor membri ai familiilor și a omului de afaceri Florin Cârstocea. Din datele publice nu rezultă cine a suportat costurile acestei curse, aspect ce necesită verificare.