Ministerul spaniol de Interne a prezentat scuze şi a negat marţi orice încercare de a reduce la tăcere presa, după publicarea unui articol care dezvăluie existenţa unei liste de jurnalişti şi a opiniilor lor politice, notează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Jurnalul online El Confidencial a publicat marţi o informaţie referitoare la „un dosar despre zeci de jurnalişti activi (…) destinat supravegherii afilierii lor politice”, printre care se numără directori şi editorialişti populari.
- articolul continuă mai jos -
„Documentul a fost întocmit în secret (…) şi conţine un număr mare de fişe” despre jurnalişti, însoţite de fotografii şi de „comentarii despre activitatea şi poziţiile lor politice”, a indicat El Confidencial.
„Jurnalist controversat”, „independent”, „tendinţă conservatoare”, „extremă dreaptă”, „dezinformare”, „clar de stânga şi pro-guvernamental, „mai combativ în ultimul timp” şi „ideologie de extremă dreaptă”, se numără printre descrierile citate de jurnal.










