Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a anunțat marți, o posibilă analiză a barierelor care au dus la accesarea cu mult sub estimările inițiale a schemei de ajutor pentru românii eligibili să primească 50 de lei pentru factura la curent, valabilă până inclusiv în decembrie, relatează Mediafax.

Cele mai recente date oficiale din platforma ePIDS arată că doar aproximativ 740.000 de solicitanți, față de 2,1 milioane de gospodării estimate de oficiali, au beneficiat propriu zis de ajutorul care este în vigoare de 13 luni și mai poate fi accesat până la finalul acestui an.

- articolul continuă mai jos -

„În ceea ce privește accesarea acelui program, al voucherelor, al sprijinului de 50 de lei pentru consumatorii vulnerabili, sigur, cred că va trebui să facem o analiză în perioada următoare să vedem de ce, care sunt de fapt barierele la accesare”, a declarat Cristian Bușoi, la întrebarea Mediafax, adresată cu atât mai mult în contextul estimărilor de creștere a facturilor românilor în perioada următoare, ca urmare a provocărilor stării de alertă energetică.

Secretarul de stat a afirmat astfel că schema merită o evaluare și, posibil, o extindere.