Anchetatori ONU au declarat marţi că este posibil să fi fost comise „crime de război” în cadrul operaţiunilor militare desfăşurate de Israel în Siria, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Comisia este profund îngrijorată de încălcările continue ale Israelului” în Siria, a declarat, la Geneva, Fionnuala Ni Aolain, membră a Comisiei de anchetă internaţională independentă a ONU privind Siria, în timpul unei sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului.

- articolul continuă mai jos -

Israelul a lansat sute de atacuri în Siria, care au vizat în special infrastructura militară, de la căderea preşedintelui Bashar al-Assad în decembrie 2024, înlăturat de la putere de o coaliţie islamistă.

Armata israeliană a desfăşurat, de asemenea, trupe în zona tampon monitorizată de ONU, care separă forţele israeliene şi siriene pe platoul Golan, ocupat de Israel din 1967.