PNL cere PSD, într-un comunicat de presă, „să explice public deplasarea de lux la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curții Constituționale a României, Cristian Deliorga, Victor Ponta, alți foști miniștri și oameni de afaceri”.
PNL afirmă că PSD și participanții trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli și în baza căror criterii au fost selectați pasagerii.
- articolul continuă mai jos -
„Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situația profesorilor, medicilor, pensionarilor și a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cum se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită «insula bogaților». Toți participanții, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicații clare. Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informațiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerț și Industrie a României”, se arată în comunicat.
PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituțional a acceptat o asemenea deplasare, alături de politicieni și oameni de afaceri, cine l-a invitat și dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii. De asemenea, acesta trebuie să dea explicații și în legătură cu acuzația din mass-media privind o a doua deplasare cu avion privat, pe Coasta de Azur, împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și un controversat om de afaceri, condamnat penal.













