Cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat „profund șocat” luni, 7 septembrie, de victoria istorică a extremei drepte în cadrul alegerilor regionale de duminică, promițând totodată că va menține cursul reformelor sale, dar că le va explica mai bine.
„Sunt hotărât să continui pe calea reformelor, fără întrerupere, dar știu că (…) trebuie să le explicăm mai bine”, a declarat el la finalul unei reuniuni a conducerii partidului său conservator, CDU, potrivit Le Figaro.
- articolul continuă mai jos -
El a recunoscut totodată că poartă o parte din responsabilitate pentru această înfrângere și că ascensiunea electorală a partidului AfD schimbă situația „în întreaga Germanie”.
Alternativa pentru Germania, o formațiune anti-imigranți și pro-rusă, a provocat o înfrângere zdrobitoare pentru CDU-ul lui Friedrich Merz, obținând aproape 44% din voturi față de 17% în regiunea estică Saxonia-Anhalt, din fosta RDG.














