Legătura feroviară dintre România și Bulgaria va fi închisă complet timp de mai bine de opt luni în 2027, pentru lucrările de modernizare și electrificare a liniei București – Giurgiu. Trenurile de călători și de marfă nu vor mai putea traversa Podul Dunării pe relația Giurgiu – Ruse în perioada 5 aprilie – 13 decembrie 2027, urmând ca traficul internațional să fie redirecționat pe rute alternative.

Închiderea este necesară pentru lucrările ample derulate pe tronsonul București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră, parte a proiectului de modernizare a conexiunii feroviare dintre Capitală și frontiera cu Bulgaria.

Contractul pentru Lotul 2, în valoare de 2,108 miliarde de lei, fără TVA, este derulat de asocierea RailWorks, formată din Arcada Company, lider al asocierii, și Alstom Transport. Lucrările ar urma să transforme actuala linie într-o conexiune feroviară electrificată, dotată cu sisteme moderne de semnalizare și pregătită pentru viteze de până la 160 km/h.

Trenurile către Bulgaria vor fi oprite timp de peste opt luni

Potrivit informațiilor publicate de presa bulgară și preluate de Rador, circulația feroviară dintre Giurgiu și Ruse va fi suspendată între 5 aprilie și 13 decembrie 2027.