Recorder a transmis sâmbătă primele răspunsuri la o serie de întrebări din spațiul public cu privire la investigația despre șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu. Redacția răspunde, între altele, întrebărilor „de ce tocmai acum?”, cum au ajuns jurnaliștii la documentele din dosarele Revoluției și Mineriadei și „cine i-a plătit” pentru investigație.

„Știm că mulți dintre cei care aruncă astfel de întrebări nu caută cu adevărat răspunsuri și nu urmăresc altceva decât să deturneze atenția de la conținutul investigațiilor noastre, pentru a le reduce impactul. În același timp, suntem convinși că există și oameni de bună-credință care își pun aceste întrebări, pentru că de-a lungul anilor și-au pierdut complet încrederea în presă sau pentru că pur și simplu nu înțeleg cum funcționează jurnalismul. Pentru toți acești oameni de bună-credință ne simțim datori să explicăm”, a transmis Recorder într-o postare pe Facebook.

De ce a publicat Recorder investigația acum

„Dacă presa de investigație s-ar opri la această întrebare, atunci ar alege să nu mai publice niciodată sau ar aștepta liniștea festivă a dimineților de Crăciun. Altfel, în spațiul public vor exista mereu știri de la care o investigație poate fi suspectată că distrage atenția. Jurnaliștii caută adevărul, dar nu sunt proprietarii lui. Odată ce l-au aflat trebuie să îl facă cunoscut, nu să se întrebe dacă momentul este potrivit”, explică redacția Recorder.