Un român a fost arestat în Milano, după ce a furat telefonul unui turist japonez. Presa italiană semnalează modul inedit de acționare a românului.
El a acționat dispozitivul de urgență pentru a opri scările rulante și a profitat astfel de dificultățile călătorilor, ocupați cu valizele cu roți și rucsacurile grele.
Miercuri, 2 septembrie, poliția locală din Milano a reținut un bărbat de naționalitate română care tocmai furase de la un turist un smartphone în valoare de 1.500 de euro pe scările stației de metrou Gara Centrală din Milano.
- articolul continuă mai jos -
Bărbatul a urmărit doi turiști japonezi până la scările rulante ale metroului, apoi a acționat dispozitivul de urgență pentru a opri instalația și a profita de situație pentru a-i jefui.








