Patru suspecţi sunt arestaţi preventiv în Serbia în cadrul unei anchete privind un presupus grup organizat care a introdus explozibili şi drone în Uniunea Europeană, au confirmat procurorii sârbi într-un comunicat primit joi de agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Grupul din care mai fac parte patru membri este suspectat că a obţinut echipamentele respective în Serbia şi le-a transferat către „locuri planificate şi convenite în prealabil” din ţări membre ale UE.

- articolul continuă mai jos -

Despre grup s-a aflat după ce s-au descoperit în aprilie explozibili în apropierea unui gazoduct de la frontiera cu Ungaria.

Revista germană Der Spiegel a scris că în Germania mai mulţi anchetatori urmăresc eventuale legături între drona cu încărcătură explozivă descoperită luna trecută pe aeroportul Leipzig/Halle şi arestarea a doi bărbaţi care transportau explozibili şi componente pentru drone în 11 iunie, la frontiera dintre Serbia şi Ungaria.