Premierul italian Giorgia Meloni stabileşte vineri împreună cu cabinetul său un record de longevitate, 1.413 de zile de când se află un funcţie, cea mai lungă perioadă de guvernare fără întrerupere de la fondarea Republicii Italiene în 1946, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Meloni a depăşit precedentul record, deţinut cel de-al doilea guvern al lui Silvio Berlusconi, de 1.412 zile, între 2001 şi 2005.
- articolul continuă mai jos -
Giorgia Meloni (49 de ani), lidera partidului Fraţii Italiei, a depus jurământul la 22 octombrie 2022, devenind prima femeie care conduce un guvern italian.
În era postbelică, Italia a fost marcată de instabilitate politică şi de frecvente schimbări de guvern. De la înfiinţarea republicii acum 80 de ani, ţara a avut 68 de guverne, cu o durată medie de supravieţuire de circa 13 luni.












