Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat într-o intervenție telefonică joi, la Digi24, că în acest moment nu poate fi estimată suma care ar putea fi recuperată, în contextul reformei privind salarizarea unitară.

Pîslaru a explicat că autoritățile române au cerut Comisiei Europene clarificări pentru a vedea dacă mai există posibilitatea recunoașterii unei părți din eforturile făcute de România până la expirarea termenului de 31 august.

Pîslaru: „Subiectul se redeschide”

„Am întrebat Comisia Europeană referitor la legea salarizării dacă mai este ceva ce putem să facem și am obținut această clarificare legată de faptul că, dacă legea ar fi aprobată înainte de evaluarea Comisiei Europene, deci evaluarea finală în noiembrie, am putea avea un efort pentru recunoașterea lucrurilor care s-au făcut până pe 31 august”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Ministrul a subliniat că nu mai poate fi vorba despre recuperarea integrală a celor 770 de milioane de euro.