Uniunea Europeană nu este încă pregătită să acorde ajutorul solicitat de Spania pentru exclava sa Ceuta din nordul Africii, unde în iulie cel puţin 72.000 de oameni au trecut graniţa din Maroc, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Markus Lammert, conform Reuters, EFE și Agerpres.
În acelaşi timp, premierul Pedro Sanchez a declarat joi că Spania vrea o prezenţă a Frontex şi a Europol în această exclavă şi un regim fiscal favorabil.
„Facem progrese în ceea ce priveşte evaluarea prioritară a acestor cereri, însă pentru evaluarea noastră finală avem în continuare câteva întrebări importante, deschise, la care trebuie să răspundă mai întâi autorităţile spaniole” şi care se pot referi la „aspecte financiare sau operative”, a spus Lammert, fără a intra în detalii.
„Este întotdeauna important să menţinem un contact strâns pentru a vedea cum poate fi aplicat acest lucru în practică, ce înseamnă şi ce mai trebuie făcut”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.
Totodată, Comisia a reafirmat rolul Marocului ca „partener strategic important” al UE în domeniul migraţiei, un domeniu în care cooperarea a „crescut” în ultimii ani, şi a lăudat colaborarea sa cu Spania în criza migraţiei din Ceuta.








