Comisia pentru învățământ din Senat a adoptat un raport de admitere pe amendamentele USR privind abrogarea examenului suplimentar de admitere la liceu, asigurând, astfel, predictibilitate și claritate în procesul de admitere, un cadru educațional nediscriminatoriu și accesibil tuturor beneficiarilor sistemului de învățământ, transmit reprezentanții USR. Urmează votul în Plenul Senatului, marțea viitoare.

- articolul continuă mai jos -

„În cadrul dezbaterilor de azi din Comisia pentru învățământ, reprezentanții diferitelor partide au căzut de acord și au acceptat argumentele USR conform cărora introducerea unei forme distincte de examen poate genera tratamente discriminatorii între elevi, favorizându-i pe cei care dispun de resursele financiare pentru meditații sau pregătire suplimentară. De asemenea, în favoarea eliminării examenului suplimentar s-au pronunțat clar și fără echivoc reprezentanții elevilor, ai părinților și doi foști miniștri ai Educației (Mircea Miclea și Daniel Funeriu) care au participat la lucrările comisiei”, a transmis USR cu mențiunea că acest pas reprezintă o victorie pentru elevi și pentru părinți.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a argumentat că sistemul de educație trebuie să ofere elevilor trasee clare, echitabile și predictibile, iar accesul la liceu nu trebuie să devină mai complicat prin introducerea unor mecanisme de selecție care pot crea diferențe suplimentare între copii și între unitățile de învățământ, iar susținerea acestei măsuri reprezintă un semnal important că Parlamentul este atent la realitățile din școli și la preocupările elevilor, părinților și cadrelor didactice.