Han Hak-ja, lidera Bisericii Unificării, cunoscută și ca „Secta Moon”, a fost condamnată luni de un tribunal din capitala sud-coreeană Seul la doi de închisoare într-un caz de dare de mită pentru câștigarea de influență pe lângă soția fostului președinte Yoon Suk Yeol, transmite agenția Yonhap, citată de Agerpres.
Tribunalul Districtual central din Seul a pronunțat luni sentința, care este mult mai mică decât pedeapsa de 13 ani pe care o ceruse echipa condusă de procurorul special Min Joong-ki.
Echipa procurorului special a inculpat-o anterior pe Han (în vârstă de 83 de ani) pentru mai multe capete de acuzare, printre care oferirea unui colier de lux și a unor genți Chanel fostei Prime Doamne Kim Keon Hee prin intermediul unui terț, în schimbul unor favoruri pentru biserică în iulie 2022.
Han a fost acuzată și de încălcarea Legii fondurilor politice, pentru presupusă complicitate cu foști responsabili ai Bisericii Unificării pentru a-i pune la dispoziție 100 de milioane de woni (66.400 de dolari americani) deputatului Kweon Seong-dong din principalul partid de opoziție, Partidul Puterii Poporului (PPP), în ianuarie 2022.
Secta Moon, implicată în scandaluri la vârful politicii sud-coreene










