Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în timpul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Elveția, pe 20 ianuarie 2026.
Bancherii centrali din Europa au plecat de la reuniunea anuală de la Jackson Hole cu îngrijorări privind viitorul cooperării financiare cu Statele Unite, după o serie de intervenţii neobişnuite ale Trezoreriei americane pe pieţele valutare şi ale obligaţiunilor, transmite Reuters, citat de news.ro.
Oficialii Rezervei Federale au încercat să-şi asigure omologii europeni că Fed îşi va respecta toate angajamentele. Independenţa băncii centrale americane faţă de administraţie înseamnă însă că aceştia nu pot oferi garanţii privind eventuale schimbări bruşte de politică ale preşedintelui Donald Trump.
Principalele preocupări sunt legate de intervenţia recentă a Trezoreriei SUA pentru susţinerea yenului japonez şi de majorarea răscumpărărilor de obligaţiuni americane pe termen lung.
Europenii, nemulţumiţi de vânzarea de euro









